Living And Writing

Găleți cu gheață în cap și cuțite folosite ”impropriu” în deșert

Americanii își toarnă gheață în cap și e bine. Alții, tot americani, își plâng colegul, fiul, prietenul, decapitat live de un nene îmbrăcat în negru, cu accent britanic pare-se. Credeam că ridicolele contraste se poartă doar prin România, cel puțin cele gen tragi-comedie. Ei bine, nu. Se poartă și peste ocean, acolo unde americanii sunt prioritatea numărul unu a americanilor, fără vreo urmă de egoism sau ceva.

Să o luăm pe rând, în ordinea popularității la fel de ridicole.  #ALSIceBucketChallenge a pornit ca o campanie umanitară, cumva inspirată și mai ales susținută de oameni de bine ”from the view”, cum ar veni vedete. Inițiatorul campaniei este Pete Frates, fost jucător de baseball în America şi Germania şi fost antrenor al naţionalei de juniori de baseball a Germaniei, care este bolnav de scleroză laterală amiotrofică (cunoscută şi drept Boala Charcot sau boala Lou Gehrig), prescurtată în hashtagul devenit viral pe internet drept ALS (de la Amyotrophic lateral sclerosis). Pe scurt, Pete și-a provocat familia să se filmeze în timp ce își toarnă o găleată de apă cu gheață în cap și să pună clipul pe internet, provocându-i și pe alții să facă același lucru. Dacă în 24 de ore nominalizații nu răspund provocării, trebuie să doneze o sută de dolari în contul unei fundații care luptă împotriva ALS-ului. E bine, nu zic nu. Apreciez de asemenea originalitatea campaniei și faptul că au reușit să strângă peste 1,3 milioane de dolari în două săptămâni. Apreciez și vedetele care au răspuns strict acestei campanii și nu s-au aventurat în penibil doar de dragul penibilului, așa cum observ cu minimă surprindere că se întâmplă pe la noi unde alde Ponta, Badea și diverși anonimi, își toarnă găleți cu gheață în cap pentru că e ”cool”. Frumos așadar, mai ales că lipsa de susținere cu privire la această boală este datorată necunoașterii ei, problemă aproape rezolvată odată cu inițiativa lui Pete.

article-2729878-20A631A200000578-611_634x361

Acum, cam prin aceleași zile, s-a întâmplat ceva absolut îngrozitor, hain și mârșav, despre care abia dacă am văzut două știri, una pe CNN și una scurtă pe Fox News cu textul similar primei. Au mai fost și alte relatări însă nu număr copy-paste-urile lipsite de consistență care nu sunt neapărat știri nefiind depus niciun efort pentru obținerea lor. Jurnalistul american James Foley a fost ”un pic” decapitat undeva printr-un deșert ”no name”. Scena m-a lăsat însă fără cuvinte. Nu că m-aș fi așteptat ca o decapitare să fie cumva decentă, însă detaliile fac dramaticul să atingă un extrem pe care nu credeam să îl întâlnesc în mileniul ăsta. Călăul, îmbrăcat asemenea Morții, cu un cuțit în loc de coasă și privirea plină de dispreț a jurnalistului, care nu doar că stă drept și nu se smiorcăie ci are tăria să țină un mic discurs prin care cere, cu ultimele cuvinte, dreptate, backgroundul deșertic în care drepturile și legile par să fie îngropate adânc sub dunele de nisip, toate m-au făcut să îmi fie rău și greață. Cumva, din întreaga scenă un singur lucru mai rămăsese neînghițit de anarhie: demnitatea din atitudinea condamnatului, care sfida din genunchi orice presupusă autoritate a extremistului. Evenimentul, pentru că este un eveniment, vine ca răspuns la faptul că Obama a dat liber la atacurile militare ţintite în Irak pentru a proteja personalul american aflat la faţa locului şi i-a avertizat pe jihadiştii din cadrul grupării Statul Islamic (SI) că vor fi vizaţi dacă avansează către Erbil, capitala regiunii autonome Kurdistan. Și jihadiștii au reacționat. Conform FBI, videoclipul cu oribila crimă a fost original astfel că nu putem avea taine gratuite despre veridicitatea faptelor iar grotescul situației a fost ținut departe de public, printr-o cenzură minimă a imaginilor și o răspândire cât mai redusă a acestei știri, în favoarea găleților de gheață turnate în cap, sigur, pentru a proteja victimele ALS-ului.

Ostentativ, cele două evenimente nu sunt relaționate în niciun fel, coincid doar ca timp, întâmplându-se în aceeași săptămână. Mă așteptam însă să asist, eu și întreaga planetă, la o inflamare ofensivă a americanilor, vis-a-vis de uciderea ”in the view” a unui confrate. Ei, care își pun sufletul gaj pentru respectarea drepturilor democratice și răspândirea lor pe unde apucă, ar fi trebuit să inunde canalele de știri cu finalul tragic al lui James Foley și să aibă cel puțin o replică în următoarele 24 de ore, una mai consistentă decât condoleanțele trimise familiei îndurerate. Lucrurile nu se opresc însă aici. Jihadiștii promit uciderea unui alt american, Steven Joel Sotloff, jurnalist și el așa cum era de așteptat. Eu zic să îi credem.

Cine a fost James Foley

Uneori, oamenii trebuie să moară ca să aflăm cine au fost și care a fost contribuția lor pe planetă, o contribuție care ne afectează sau nu, irelevant impactul subiectiv. James Foley a fost fratele cel mare într-o familie cu cinci copii. La 40 de ani era un reporter cu experienţă, a acoperit în special conflictul din Libia înainte de a se duce în Siria, de unde a relatat despre revolta împotriva regimului lui Bashar Al-Assad pentru Global Post, AFP şi alte media. ”Ma chinuie gandul ca a suferit atat de mult, ce cruda e aceasta metoda de executie. Noi consideram ca a fost un martir. Un martir pentru libertate”, a spus tatăl lui. A cunoscut extremismul, dar n-a putut să-l înțeleagă niciodată. ”Nu merită să mori pentru asta. Indiferent ce ideal măreț sau moral crezi tu că ai. Niciodată nu merită”, spune Foley. Jurnalistul a fost luat ostatic în noiembrie 2012, în nordvestul Siriei, împreună cu translatorul său care a fost însă eliberat ulterior. Familia sa, care a lansat o campanie de informare, nu a mai auzit nimic despre el de atunci. ISIS a cerut nici mai mult nici mai puțin decât 132 de milioane de dolari pentru eliberarea lui Foley, bani care trebuiau oferiți de angajatorul jurnalistului, GlobalPost și de familia acestuia. Deși GlobalPost susține că a investit mai multe milioane de dolari în serviciile unei firme de securitate care a localizat traseul lui James Foley pe parcursul perioadei în care a fost răpit și a operațiunii inițiate de Obama în iulie 2014 pentru eliberarea ostaticilor americani, făcută publică abia după moartea jurnalistului, jihadiștii au avut un semnat de dat și l-au dat așa cum au știut ei mai bine.

Dați-mi voie să mi se rupă neacademic de gălețile voastre turnate în capetele pe care, pentru că nu încurcă pe nimeni, le mai aveți. Lupta împotriva unei asemenea boli grave cum este scleroza laterală amiotrofică merită, sigur, atenție și mai merită și donații. Probabil că merită și milioane de găleți în cap. Merită atenția lui Bush și a lui Zuckerberg. Dar mai de temut decât bolile care ucid oameni sunt oamenii care ucid oameni în numele unei idei cretine, oligofrene și paranoice. Împotriva lor însă, se luptă politic, se negociază termeni și se încearcă strategii. Împotriva lor nu se aliază mogulii mediatici și politici pentru a salva măcar viețile care au mai rămas de salvat și nu se strâng bani pentru a plăti eliberări așa cum se strâng bani pentru a cumpăra zile bolnavilor de scleroză laterală amiotrofică. Deși recompensele de milioane de euro ce ar trebui puse în conturilor nebunilor extremiști nu sunt neapărat o soluție, însă ca argument al ideei anterioare, stă în picioare.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: