5 ”românisme” care mă depășesc

30274_1446154076478_6490007_nRomânul n-ar avea nicio problemă dacă ar deschide ochii dincolo de tradiții nejustificate și de ambiții tâmpești. M-am tot gândit care-i treaba cu societatea carpato-danubiano-pontică (iată că Ponta e predestinat până și geografic să fie printre noi) și am identificat o serie de dileme pe care nu le înțeleg în țara asta. Sau nu vreau să le înțeleg…

  1. Românul va face o serie de lucruri în viață fără introspecție, urmând rațiuni de genul: ”așa se face”, ”ce-o sa zică lumea?” și ”să fie bine”. Și sunt niște reguli stupide, dar românii le urmează, majoritatea (să nu generalizăm). Cum ar fi spre exemplu școala, așa cum pe vremea comunismului era cool să fii inginer, acu e cool să ai orice fel de diplomă dar să ai o diplomă, chiar două, ba să faci și master, chiar și doctorat…că e cool și că pe termen lung poate ai șansa să nu mori de foame și să te bucuri de un salariu, dar ajungem și la salarii imediat. Așadar, dacă ești bun la desen sau la muzică, ne pare rău dar nimeni din jurul tău nu va aprecia asta iar familia te va convinge să îți bagi mințile în cap și să faci o meserie mai demnă, ca nu se laudă nimeni cu talentele tale ci cu diplomele tale. Ori dacă n-ai copil student, degeaba îl mai ai….Să fiu clară-nu am nimic cu școala, dar nu știu câți dintre absolvenții de studii nenumărate au chemare sau măcar interes pentru domeniul ales de ei (că ei, în mintea lor, sunt independenți).
  2. După ce am terminat cu școala, fiecare cum am putut, tre’ să mai facem un pas ca să intrăm în rândul lumii: să ne ”așezăm la casa noastră”, de preferat cu un soț sau o soață că dacă te muți singur sau singură fără să schimbi familia de baștină cu alta, nu ești privit cu ochi buni. Și treaba asta cu căsătoria, trebuie făcută până pe la 30 de ani că după avem alte priorități impuse de societate cum ar fi să procreezi. Păi la naiba te-ai căsătorit dacă nu faci și un bebe în următorul an? Corect. Deci, facem și copii, să fie, că altfel suntem ”neîmpliniți”. (N-am copii, dar când o să îi fac, dacă mă auziți că mă simt împlinită vă rog să mă împușcați; fericită poate, dar eu mă împlinesc singură, nu tre’ să fac oameni noi care să mă împlinească iar dacă o să îi fac, voi avea alte motive.)
  3. Așa, acum că avem și copii, trebuie să muncim mai mult (ceea ce e ok), să evoluăm în carieră ca să avem bani și să facem ce cu ei? Să investim în progeniturile pe care trebuie să le creștem? Nu neapărat, doar pe alocuri așa, cât să nu se simtă neglijați. În principiu trebuie să avem bani ca să ne luam o casă în plus, de vacanță, în care să băgăm iar bani până ajungem să ne retragem acolo la pensie și să ne luăm o mașină sau două de preferat cât mai scumpe tot pe principiul să vadă lumea că avem și că nu muncim degeaba…
  4. După ce am parcurs acest traseu, aproape unanim valabil (ne-am școlit cu diplomă, ne-am căsătorit, ne-am înmulțit, ne-am dublat sau triplat proprietățile), viața se cam repetă an de an. Pentru că nu e ca și cum putem să ne lăsăm casele și mașinile și să plecăm în lume o perioadă…doar d-aia muncim 10 ore pe zi, facem credite și ne înrobim de bună voie, ca să avem o viață de genul acesta. Absolut minunat traseul, nu găsiți?
  5. Iar pe lângă generalitățile de mai sus, incorporate în definiția normalului la români și uneori chiar ridicate la rangul de scop existențial, mai sunt multe nimicuri care se strecoară. Unul dintre ele ar fi botezul copiilor care, fiind prea mici să vorbească, nu pot alege cum ar veni ce se întâmplă cu sufletul lor și fără să îi consultăm îi facem ortodocși, să fim siguri că sunt puși pe direcția pe care vrem noi încă de la zămislire! Știu că și Iisus s-a botezat dar avea ușor peste 30 de ani și nu s-a botezat nici în lighean ci în Iordan și nici botezătorul nu era vreun popă împopoțonat cu aur ci Ioan…așadar da, nu se leagă, dar ce contează că doar ”așa se face” și dacă așa se face atunci nu trebuie să ne mai stresăm noi să înțelegem speța.

Cât despre cei care își urmează propriile idealuri și nu dau doi bani pe acceptarea socială: Respect! Ar mai fi și cei care urmează tot traseul ăsta din propria convingere și spre propria fericire și ei merită același respect pentru că își asumă conformismul și chiar se definesc prin el. În general oamenii care au tăria propriilor convingeri merită respect.

Și ca să concluzionez, nu mă roade pizma și nici nu sufăr de vreun complex, pentru că presimt puhoiul de judecăți care se apropie. Ba realizez toate astea tocmai pentru că am două licențe (dar le-am ales cât de înrudite am putut cu scrisul și editatul și ce practic ca și profesie așadar nu m-a influențat nimeni-săru’mâna, mami!). M-am și căsătorit dar după ce eram de ceva vreme la casa mea și la capitolul copii nu am ajuns încă dar prevăd un viitor strălucit de homeschooling, da, știu…urât. Însă mai urât mi se pare să îi integrez într-un sistem în care și mie îmi e greu să mă regăsesc și care nu mi se pare că pune valoare pe individualitate deloc. Și în final, am atașat un filmuleț care mi-a plăcut mult și cel puțin la capitolul școală se potrivește mănușă dar eu îl văd ca pe o metaforă care se poate extinde și la alte domenii.